Cales prospetivas pro sa manca indipendentista? Unu contributu imbiadu a Il Minuto
Retzimus e publicamus unu contributu bilìngue imbiadu de sos militantes Davide Mocci e Andrea Fois in riferimentu a sas prospetivas de sa manca indipendentista.
***
Dae unos cantos meses amus cumentzadu una dibata cunfrontende•nos fache a pare cun cumpàngios e cumpàngias chi cumpartzint is matessi ideas nostras, de sa manca indipendentista, pro pesare unu partidu polìticu nou chi potzat èssere su partidu chi bolimus nois.
Sunt persones chi dae annos medas sunt ativas pro difèndere sa terra nostra dae is polìticas coloniales, a intro de paritzos colletivos, comitados, assembleas e assòtzios. Totus nois, dae annos, intendimus unu bòidu polìticu mannu, pro sa farta de unu partidu chi rapresentet is ideas nostras e chi potzat traballare paris cun totu is realidades “de movimentu” chi naschent dae sa sotziedade sarda e in ue nois traballamus.
Pro custa resone amus cumentzadu sa dibata nostra cun is persones chi cumpatzint s’orizonte polìticu nostru - sotzialista e indipendentista - e chi in su matessi tempus bolent praticare una polìtica chi non siat cungiada in su setarismu ma cunfrontendesì cun sa sotziedade tzivile in Sardigna.
Sa sotziedade nostra, comintzende dae is classes populares, est su campu in ue sa manca indipendentista e anticolonialista diat dèpere cumbàtere una batalla pro s’egemonia, cun sa punna de conchistare is formatziones sotziales, istesiende•las dae s’influèntzia de is partidos chi sunt prus responsàbiles de s’isfrutamentu e sa subalternidade de sa Sardigna: prus che totu su Partito Democratico e sa coalitzione de sa destra italiana chi oe est ghiada dae Fratelli d’Italia.
Bi sunt unas cantas fortzas sotziales sanas in Sardigna, chi ponendesì in pare diant pòdere resessire in ue in su tempus passadu amus semper pèrdidu.
Fatuvatu s’est miradu cun discunfiàntzia a movimentos, comitados e assebleas populares, e a bias sa manera de si cumportare cun issos fiat finas de competitzione, ca sunt realidades chi non faghet a ddas assogare.
Is indipendentistas depent tènnere una visione polìtica crara,chi non siat compatìbile cun sa de is meres de sa polìtica coloniale, e s’istrategia de sos indipendentistas depet dipèndere dae custa visione.
Non si podet pedire chi siant gai craros a is movimentos sotziales e a is grupos de sa sotziedade tzivile chi indipendentistas non sunt: issos ant a bantzicare semper intre chie at a resessire a intercetare sa suferèntizia issoro, batende•ddi propostas polìticas chi pàrgiant credìbiles.
Sa die chi is indipendentistas ant a resessire a batire a s’ala issoro sa prus parte de sa sotziedade sarda e is espressiones prus cussientes, no in contu de temas ideologicos, ma furriende custos in sa pratica e in un’atzione politica fitiana, at a èssere sa die chi amus a tènnere una rapresentantzia intro de su cunsìgiu regionale gràtzias a una proposta eletorale chi tèngiat sa base sua in Sardigna e non tèngiat acàpios cun chie mantenet su pòpulu sardu assogadu.
Si cherimus fraigare un’alternativa progresista sarda a su progetu polìticu-economicu chi nos imponet s’istadu italianu, totu est possìbile solu pro mèdiu de unu traballu peleosu in sa sotziedade e non pro mèdiu de incurtzadòrgias fàtziles e illusòrias.
S’eletoralismu sena prospetiva at fatu nàschere unu muntone de listas indipendentistas chi ant tentu una vida curtza meda e mai s’est mancu provadu a fraigare una proposta politica cun una mirada longa, in ue is eletziones esserent isceti una de is tantas maneras pro faeddare a sa sotziedade.
Tando no est ispantu chi sa prus parte de is eletores sardos no apant premiadu mai listas estemporaneas, fraigadas isceti in tempus de campagna eletorale.
Est berus chi in Sardigna tenimus una lege eletorale fascista chi rapresentat unu problema sèriu pro sa rapresentantzia democratica de is minorias polìticas, ma custu no est de seguru su solu problema in sa relatzione de is indipendentistas cun is eletziones.
Intre is candidaturas indipendentisas, is mègius esempros (chi de seguru si podent megiorare ancora) de su tempus passadu sunt Sardegna Possibile (chi at fatu sa balentia de acostiare setores mannos de sa sotziedade a su progetu suo e fintzas de furare rogos de is partidos coloniales, acurtziende•los a is ideas indipendentistas) e Mesa de sos Sardos Lìberos ( chi in is annos ‘90 est resessida a incarrerare a sa banda sua su Movimentu de is Pastores Sardos).
Oe puru b’at concas, fortzas, intellighèntzias de pònnere in sinergia e diat èssere profetosu chi is fortzas indipendentistas proent a lu fàghere in sa manera giusta, partende dae is mègius esempros de is candidaturas passadas e punnende a las megiorare ancora.
Su progetu nostru at a èssere pùblicu in pagu tempus, ma giai dae como amus detzididu chi no amus a leare parte a sas eletziones, fraighende unu traballu polìticu cun una mirada prus longa.
Prusaprestu dìamus pòdere arresonare cun unu progetu eletorale tzìvicu/indipendentista chi bèngiat acumonadu dae una prospetiva nen setària nen dogmàtica, cun sa punna de coinvòlgere sa sotziedade sarda in is chistiones polìticas, de manera chi bi leent parte ativamente.
Làstima chi pro como non siat galu essidu a campu unu progetu comente lu disigiamus.
A un’ala Lìberu at isseberadu de pigare parte a s’alleàntzia de su tzentru-manca italianu, cun s’ispera de resessire a elègere unu de is dirigentes suos in su Cunsìgiu regionale, e cun sa seguresa de àere legitimadu in s’àrea polìtica sua su PD che alleadu naturale e non prus che craru inimigu.
A s’àtera ala, durante duas assembleas in s’incomintzu de s’istade, s’est posta in pare un’agregatzione natzionalista chi paret dogmàtica meda e pagu interessada a is problemas cuncretos chi sufrit su pòpulu sardu, in prus giùghet comente mìnimu denominadore comunu un’identitarismu in ue non nos podimus reconnòschere.
Sa prus interessante proposta nos paret pro como sa de Progres e Irs, chi ant fraigadu unu “secondo polo” cun unos partidos italianos de raighina comunista, a pitzus de su reconnoschimentu comunu de su deretu a s’autodeterminatzione de su pòpulu sardu.
Faghet rìere a paragonare Potere al Popolo a su PD pro sa solu resone de èssere ambos “partidos italianos”, ca est evidente chi no ant is pròpiu responsabilidades in s’isperdìtziu de is deretos de is traballadores e in s’opressione chi est patende su pòpulu nostru.
Bellegasi nemancu custu progetu nos paret de bi pònnere aficu, ca est nàschidu petzi dae un’acordu intre sìglas e ca est ideològicu in manera esagerada e mancante de propostas cuncretas e realizabiles dae sa Giunta regionale imbeniente.
Nos paret un’alleàntzia nàschida pro sas eletziones ebbia, pro non dèpere brincare custu giru, ma sena chi sas diversas cumponentes ideològicas siant misciadas paris in una proposta polìtica chi potzat unire a beru sa pelea pro sa giustìtzia sotziale e sa pelea pro s’autodeterminatzione de su pòpulu sardu: cosa chi diat èssere profetosa.
B’est semper sa possibilidade chi cuddas agregatziones si potzant unire, megiorare e chi nde nascant àteras noas.
Mescas pensamus chi is chi ant ocupadu sa polìtica indipendentista pro annos medas, cun resurtados a bortas finas bonos, diant dèpere fàghere unu passu a segus e si diant dèpere pònnere a dispositzione cun s’esperièntzia issoro, lassende logu a su protagonismu de su pòpulu sardu.